Andrei Prepeliță a citit-o pe Rapid București: „Mă așteptam să schimbe sistemul”

Andrei Prepeliță a citit-o pe Rapid București: „Mă așteptam să schimbe sistemul”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Andrei Prepeliță, antrenorul celor de la Gloria Buzău, a dezvăluit, după remiza obținută cu Rapid, scor 1-1, că a anticipat faptul că echipa de lângă Podul Grant va schimba sistemul de joc pentru acest duel.

Gloria Buzău a obținut o remiză în partida cu Rapid București, scor 1-1, din etapa a cincea a Superligii României.

După acest duel, Andrei Prepeliță (38 de ani), tehnicianul buzoienilor, și-a lăudat jucătorii pentru prestația lor și pentru felul în care au făcut față rivalilor din Giulești. Totuși, antrenorul a spus că formația sa are nevoie de mai multă încredere în forțele proprii.

Andrei Prepeliță a intuit modificările pe care le-a făcut Rapid înainte de meciul cu Gloria Buzău: „Mă așteptam să schimbe sistemul”

Pe de altă parte, Andrei Prepeliță a declarat faptul că anticipase faptul că Neil Lennon, omologul său de la Rapid, va schimba sistemul de joc pentru acest meci.

„Nici prima repriză n-a fost rea, dar un pic mai multă încredere ne trebuie, așa cum am avut în meciul cu Sepsi. Am schimbat și noi câțiva jucători. Suferim în ce privește omogenitatea. Băieții au făcut un joc bun. Au avut inițiativă și posesie, am fost agresivi, s-a văzut că jucăm acasă. Ne bucurăm că am reușit să obținem acest punct și avem încredere pentru viitor.

Cei de la Rapid au început sezonul cu un antrenor nou, care a schimbat si sistemul. Analizând jocul lor mă așteptam să se schimbe sistemul. Nu știu dacă e bine sau nu, noi am fost pregătiți. Noi asta ne dorim, să jucăm împotriva oricărui adversar. Și cu Dinamo am făcut un joc bun. Am avut inițiativă și echipa a jucat bine”, a spus Andrei Prepeliță, după meciul cu Rapid București.

Mai apoi, Andrei Prepeliță a vorbit despre aportul lui Constantin Budescu (35 de ani) la Gloria Buzău, el spunând că îi place faptul că jucătorul său are personalitate atât pe teren, cât și în vestiarul echipei. De altfel, mijlocașul a fost cel care a înscris golul egalizator, în minutul 77. Pentru rivali a marcat Jayson Papeau, în minutul 10.

„Pe Budescu de asta l-am adus, în momente grele se arată, îmi place să lucrez cu jucători cu personalitate. Mă ajută în vestiar. Formăm un grup bun.

Da, într-adevăr, astăzi echipa a arătat bine, am avut o dinamică bună, am menținut posesia. Ușor, ușor jucătorii despre care spuneam că sunt în urmă cu pregătirea încep să-și reintre în ritm”, a mai declarat Andrei Prepeliță, după remiza obținută cu Rapid.

Maria Miron / Autor
Este absolventă a facultății de Științe Politice, studii finalizate în 2021 cu o diplomă de master în „Analiza conflictelor internaționale”. A debutat în presă la Evenimentul Zilei, in ianuarie 2022, scriind articole pe domenii precum politic, social, economic sau sport. Mai apoi ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
Anunțul matrimonial devenit viral al unui pensionar rămas văduv: 'Caut parteneră, maxim 50 de ani. Sunt...'
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
S-a lăudat că n-a fost demis niciodată în 26 de ani, iar a doua zi a fost dat afară
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Părinții gemenilor dispăruți din Târgu Jiu, în șoc. Ce au găsit în telefonul fraților, înainte de dispariție?!
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei sale
Banii nu aduc fericirea! Cel mai bogat fotbalist din lume, cu salariu de FCSB, nu mai prinde nici lotul echipei…
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
Andreea Bănică, imagini interzise în costum de baie, la 46 de ani: „Arăți ca o puștoaică”
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BREAKING Cutremur MARE în România, s-a simţit puternic la Bucureşti. Vom reveni
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
BANCUL ZILEI. Bulă:-I-am spus lui fiu-miu să nu se căsătorească cu o orăseancă..
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
Ce este un pager. Mii de dispozitive au explodat simultan în Liban: cel puţin 9 morţi şi 3.000 de răniţi
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
SPIONII de la Hollywood! Marii ACTORI care au fost informatori
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Cum a ajuns Irinel Columbeanu falit și uitat într-un azil. Pe ce şi-a cheltuit toată averea
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Nelson Mondialu ZGUDUIE showbizul! A rupt tăcerea despre Liana, după nunta lui Livian: „E fata mea adoptată”
Codul Rutier 2024. Amendă dacă nu ai asta în mașină. Obligatoriu pentru toți șoferii
Codul Rutier 2024. Amendă dacă nu ai asta în mașină. Obligatoriu pentru toți șoferii
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Sicriul Anei Maria Vasiliu a ajuns acasă! Familia, răpusă de durere
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Doliu la TVR! A murit o emblemă a știrilor din România
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
Ce jocuri primesc abonații PlayStation în septembrie 2024?
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
A murit Toto Schillaci, supranumit „eroul nopţilor magice”
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Codul Rutier 2024: Echipamente obligatorii pentru mașini. Șoferii pot primi amenzi usturătoare
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja până la brâu
Povestea lui Piki, câinele erou care și-a salvat stăpânul din inundațiile de la Galați. L-a trezit când apa era deja…
×